Diminețile și serile devin mai reci, iar mie parcă nu îmi vine să cred că toate zilele de vară pur și simplu au zburat fix sub nasul meu. Deși vara aceasta a fost una importantă și decisivă pentru perioada în care mă aflu, tot repede a trecut și parcă mă cuprinde o tristețe inexplicabilă. Nu […]
Biscuiți Vegani cu Ciocolată (fără zahăr, 100% sănătoși)
Nu știu dacă o să mă credeți, însă în 90% dintre cazuri când oamenii află că nu mănânc zahăr, mă întreabă dacă sunt vegana. Nu mă deranjează, pentru că admir oamenii care au avut voința de a adapta acest mod de viață, însă nu sunt vegana și nu înțeleg de unde vine raționamentul. Well, dacă […]
Crumble cu Caise (fără zahăr, fără făină albă, 100% sănătos, vegan)
Cred că ajungem în anumite puncte în care schimbarea este inevitabilă, iar viața noastră ia o altă întorsătură. Chiar dacă încercam să evităm sau să amânăm anuminte momente, uneori acest lucru nu este posibil, iar noi pur și simplu ne conformăm și încercam să ne bucurăm de viață așa cum este ea. Fiind o persoană […]
Înghețată Fără Zahăr cu Fistic
Din copilărie am fost extrem de apropiată de bunicii mei. Atât de apropiată, încât de multe ori se glumește și se spune că sunt cea de-a doua pereche de părinți. De când mă știu mi-am petrecut vacanțele cu ei cutreierând lumea cu o Toyota pe care o țin minte și acum. Da, am avut o […]
Crème Brûlée Low-Fat Fără Zahăr
De tare multe ori mă trezesc adaptând dulciuri pe care nu le-am încercat niciodată, iar acest lucru se aplică și în cazul de față. Nu am mâncat niciodată un Crème Brûlée făcut cu zahăr și frișcă, chiar dacă l-am văzut de multe ori în poze și emisiuni. Cu toate acestea, în bucătăria mea nu există […]
Madlene Dietetice (fără zahăr, fără făină albă, 100% sănătoase)
Sunt genul de om care se poate uită zeci de minute la poză și filmări cu dulciuri și mâncăruri. Deși de cele mai multe ori nu ajung să adaptez rețetele văzute, sunt momente în care imaginile au o putere aproape magică și mă îndeamnă să încep să gătesc. Adevărul este că fac destul de rar […]
Mousse Dietetic cu Aromă de Vanilie (fără zahăr, fără frișcă, 100% sănătos)
Vă spuneam în articolul anterior că v-am pregătit două rețete de Valentine’s Day, însă nu am avut timp să editez materialele pentru a doua rețetă în timp util. Știu, probabil nu sunt cel mai exemplar blogger culinar, însă uneori intervine viața. În ultima perioadă am sesizat că și creatorii de conținut din România au început […]
Inimi de Ciocolată Neagră (fără zahăr, vegane, 100% sănătoase)
În adolescență, așteptam cu nerăbdare ziua de 14 februarie, pentru că în București se instala o atmosferă romantică și vedeam în fiecare stație oameni cu flori în mână. Ca orice femeie în dezvolatare, așteptam și eu un cadou sau o floare care ar fi trebuit să reprezinte dragostea existentă în relație. Anii au trecut, iar […]
Biscuiți fragezi (fără zahăr, fără gluten, vegani)
Nu știu cum se întâmplă, însă în fiecare an mă trezesc că nu reușesc să fac la timp mai multe rețete de Crăciun. Mereu cumpăr diverse forme pentru prăjituri și biscuiți, îmi fac planuri mărețe și îmi dau seama că mai sunt doar câteva zile și că ceea ce mi-am propus arată bine doar pe […]
Banoffee Pie (fără zahăr, fără gluten, 100% sănătos)
Văzusem poze cu acest desert încă înainte să mă apuc de food blogging, însă nu am căutat niciodată o rețetă și nici nu am încercat s-o prepar. Atunci când am pus capăt relației mele cu zahărul, opțiunea de a face rețeta clasică a dispărut, iar eu nu am avut curajul să fac o versiune adaptată. […]