Persoana din spatele blogului

Cum se cuvine, în primul rând, o să mă prezint. Numele meu este Tatiana, sunt o absolventă a Academiei de Studii Economice din București și sunt pasionată de sport și nutriție! Dacă mi-ar fi spus cineva acum 4 ani că o să ajung atât de pasionată de tot ceea ce ține de sănătate, sport și nutriție aș fi avut parte de o porție sănătoasă de râs. 🙂

Deși a fost un drum lung, am ajuns într-un punct în care pot afirma că eu NU consum alimente care conțin ZAHĂR. Zahărul nu este singurul exclus, dat fiind faptul că nu consum o lista lungă de alimente la care o să revin însă mai târziu, pentru că doar pentru acest subiect aș avea nevoie de un articol. Sincer, chiar nu glumesc, sunt multe!

Majoritatea timpului meu liber îl petrec gătind sau antrenâdu-mă, pentru că aceste activități mă fac fericită. Cred că cuvântul obsesie sună un pic extrem, dar de ce să fugim de adevăr, sunt obsedată de sănătate. 😀

După cum ați observat deja, fac parte din categoria celor care dau dovadă de exces de zel, dar ăsta este un lucru bun nu-i așa? Înseamnă că o să am suficientă energie și dorință pentru a împărtăși cu voi tot ce am învățat eu în 4 ani.

Cred că vă întrebați deja de ce tot menționez perioada de acum 4 ani, nu-i așa? Răspunsul este foarte simplu.
Acum 4 ani eram o persoană cu niște obiceiuri alimentare groaznice. Deși nu sunt predispusă spre îngrășare, miraculos, am ajuns la 55 de kilograme, eu având 160 de cm înălțime. Dacă stau să mă gândesc mai bine cred că aveam mai mult de 55 de kilograme, pentru că atât a arătat cântarul după 2 săptămâni de dietă (nu mă cântărisem înainte).
Și știu că pentru unii 55 nu o să sune că fiind o greutate mare, însă greutatea corporală este ceva foarte individual. Două persoane pot arăta foarte diferit având aceeași greutate, pentru că înălțimea și masa musculară joacă un rol esențial.
Concluzie: ERAM PUFOASĂ, un pic mai mult, și spun asta fiind indulgentă! :))

Am hotărât că trebuie să se schimbe ceva radical în viața mea și cu pași mici, dar siguri am pornit pe drumul unei vieți mai sănătoase.


10751576_886368564708874_295777815_n


După mostra de mai sus cred că am făcut puțină lumina.

Și acum partea cea mai importantă: MÂNCAREA! Iubesc mâncarea, mâncarea sănătoasă, mâncarea care mă face să arăt și să mă simt bine, cea care îmi alimentează toate activitățile și dorințele.
Dorința de a slăbi a trezit în mine dragostea pentru sport și după pentru gastronomie.

Și acum ajungem la scopul acestui blog, și anume aș vrea să vă ajut să evitați greșelile majore în cazul în care vreți să duceți o viață sănătoasă. Sunt un nutriționist licențiat care a citit, a muncit și muncește în fiecare zi pentru a fi mai bun, și dacă eu am reușit cu siguranță o să reușiți și voi!


Ceritifcat Nutritie


 

Motivation