Nu știu de voi, dar eu am momente în care cumpăr produse alimentare „ca să fie”, pentru că le folosesc regulat și cine știe cum mi se termină. Mă port de parcă ar fi ultimul lot produs, iar eu trebuie să cumpăr cel puțin două bucăți. De asemenea, mereu comand produse noi, pe care nu le-am mai încercat sau care abia au apărut pe piață, pentru că vreau să le testez și nu mă pot abține.
Tot ceea ce am spus mai sus nu ar fi o problemă dacă ziua mea ar fi de 48h și chiar aș avea timp să le fac pe toate. În schimb, mă trezesc de multe ori cu zeci de produse care sunt pe cale să expire, iar eu trebuie să le folosesc.
Uitându-mă prin dulapul din bucătărie, am observat că am câteva pungi de făină de arahide care vor expira în curând, iar gândul de a le arunca mă întrista teribil. Comand această făină din SUA, pentru că aceasta încă nu a ajuns în România sau în Europa. Sincer, nu știu care este motivul, pentru că această făină este fenomenală și extrem de versatilă.
*Update: Acum găsiți făină de arahide si pe Myprotein!
Am hotărât să refac prăjitura mea delicioasă cu banane și arahide, însă am simplificat puțin rețeta. Vă pot spune că a ieșit la fel de gustoasă, iar procesul de preparare nu putea fi mai ușor.
- 300 g faina de arahide
- 110 g eritritol cu stevia
- 10 g praf de copt
- 5 bucati oua (285g)
- 80 g lapte 1.5% grasime
- 85 g unt de arahide fara zahar si ulei adaugat
- 430 g piure de banane
- Urmăriți clipul video de mai sus pentru a vedea cum se prepară această prăjitură delicioasă!
Dați click pe fiecare ingredient pe care ați vrea să-l cumpărați și veți fi redirecționați pe pagina care îl comercializează.
© Dulciurile Nu Îngrașă. Toate materialele postate pe acest site îmi aparțin și sunt protejate de drepturile de autor și toate drepturile ce îmi revin în calitate de autor conform legislației române și internaționale aflate în vigoare. Folosirea rețetelor în scop comercial este interzisă, la fel și copierea acestora fără specificarea autorului și sursei.
O bucată de prăjitură are 269kcal, 12.1g de grăsimi, 21.5g de carbohidrați și 25.4g de proteine!
Folosiți codul DNI10 pentru a obține un DISCOUNT de 10%, valabil pentru fiecare comandă plasată pe Myprotein. De asemenea, puteți folosi codul DNIORGANIC pentru a obține un discount de 20%pentru toate produsele din gama organică.
Pentru a beneficia de un DISCOUNT de 5% din valoarea fiecărei comenzi plasate pe www.nosugarshop.ro, puteți folosiți codul DNI5.
2 comentarii
Buna.As putea inlocui faina de arahide cu faina de naut?
Nu, din pacate nu cred ca ar mai fi la fel prajitura si nici nu stiu daca va creste la fel.