Jeleu de Pepene Galben (fără zahăr, fără gelatină, 100% vegan)

Deși nu sunt un mare fan al dulciurilor din sau cu jeleu, există momente în care îmi doresc ceva răcoritor, ușor și simplu, iar jeleul se încadrează perfect în această categorie. Pentru că este vară și am un singur aer condiționat în toată casă, sunt zile în care aproape orice activitate devine sufocantă din cauza căldurii. Toate acestea fiind spuse, cred că nu puteam găsi un moment mai potrivit pentru a face și publica această rețetă. 😀

Cred că știți deja că majoritatea jeleurilor conțin gelatină, iar gelatina nu poate fi consumată de cei care au o alimentație vegana. Alternativa vegana pentru gelatină este agar-agarul, gelifiantul obținut din alge marine.

Agar-agarul adesea este folosit și de persoanele cu alimentație non-vegana, pentru că acesta este mai stabil. În timp ce gelatina se topește la 35 de grade Celsius și devine solidă exclusiv la rece, agar-agarul se topește la 85 de grade Celsius și devine solid la temperaturi cuprinse între 32-40 de grade Celsius. Uitându-ne la aceste diferențe, ne putem imagina deja că dulciurile preparate cu agar-agar vor fi mai stabile din punct de vedere termic.

Trebuie să menționez faptul că modul de preparare al celor două diferă, agar-agarul fiind cel care necesită fierbere. Atât în magazine, cât și online veți găsi agar-agar sub formă de granule, pudra, fulgi, foi și chiar fâșii, însă eu prefer pudra. Din păcate, nu am văzut acest gelifiant în toate magazinele, însă îl găsiți online pe Vegis în diverse forme și cantități.

Am găsit această rețetă pe YouTube, însă conținea zahăr și nu era speficifata catitatea de pepene galben în grame. Am adaptat această rețetă și am hotărât s-o împărtășesc cu voi, pentru că este perfectă pentru zilele călduroase de vară! 🙂


1-min2-min


Untitled-4


Jeleu de Pepene Galben (fara zahar, fara gelatina, 100% vegan)
Imprima reteta
Portii Timp de preparare
4 portii 20 de minute
Timp de gatire Timp de asteptare
4-5 minute 8 ore
Portii Timp de preparare
4 portii 20 de minute
Timp de gatire Timp de asteptare
4-5 minute 8 ore
Jeleu de Pepene Galben (fara zahar, fara gelatina, 100% vegan)
Imprima reteta
Portii Timp de preparare
4 portii 20 de minute
Timp de gatire Timp de asteptare
4-5 minute 8 ore
Portii Timp de preparare
4 portii 20 de minute
Timp de gatire Timp de asteptare
4-5 minute 8 ore
Ingrediente
Portii: portii
Unitati:
Etape
  1. Spălam bine pepenele galben și îl tăiem în jumătate. Scobim semințele și le transferăm într-o sită. Punem sită deasupra unei cratițe și presam semințele pentru a stoarce tot sucul care se află în pulpa dintre ele.
  2. Cu o lingură, scobim miezul, îl transferăm într-un blender și îl pasăm. Piureul obținut se pune în sită și se presează pentru a stoarce tot sucul. Fibrele rămase pot fi mâncate pentru că sunt foarte bune. O coajă se păstrează, pentru că vom avea nevoie de ea.
  3. Adăugăm cele 4g de agar agar și îndulcitorul și amestecăm compoziția până la omogenizare. Puteți adăuga mai mult îndulcitor în cazul în care pepenele vostru nu este foarte dulce.
  4. Fierbem jeleul timp de 2 minute, până când observăm că acesta s-a îngroșat și curățăm spumă care s-a format la suprafață. Turnăm jeleul în coaja pe care am păstrat-o și îl lăsăm să se răcească complet la temperatura camerei. În cazul în care coaja nu stă dreaptă, o putem rezema de ceva sau o putem așeza într-un bol mic. După răcire, jeleul se pune în frigider pentru 5-6 ore, pentru că este mult mai gustos rece.
  5. Tăiem jeleul în 4 fell egale și îl servim.
  6. Enjoy!
Notitele retetei

Dați click pe fiecare ingredient pe care ați vrea să-l cumpărați și veți fi redirecționați pe pagină care îl comercializează.

© Dulciurile Nu Îngrașă. Toate materialele postate pe acest site îmi aparțin și sunt protejate de drepturile de autor și toate drepturile ce îmi revin în calitate de autor conform legislației române și internaționale aflate în vigoare. Folosirea rețetelor în scop comercial este interzisă, la fel și copierea acestora fără specificarea autorului și sursei.

Partajeaza reteta


NutritionLabel

O porție de jeleu are doar 63kcal, 0.2g de grăsimi, 15.5g de carbohidrați și 0.9g de proteine! 


Pentru a beneficia de un DISCOUNT de 5% din valoarea fiecărei comenzi plasate pe www.nosugarshop.ro, puteți folosiți codul DNI5.


Untitled-2

You may also like

4 comentarii

    1. Cred ca ar iesi minunat si cu pepene rosu, insa va trebui ajustata cantitatea de agar-agar pentru o cantitate mai mare. ?

    1. Sincer nu stiu, pentru ca nu am incercat niciodata sa-l congelez. Parerea mea este ca astfel de preparate sunt oricum mai gustoase proaspete.

Lasă un răspuns la Tatiana Bobeica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *